infinit

română

Etimologie

Din latină infinitus, franceză infini.

Pronunție

• AFI: /in.fi'nit/

Adjectiv

Declinarea adjectivului infinit
	Singular	Plural
Masculin	infinit	infiniți
Feminin	infinită	infinite
Neutru	infinit	infinite

1. care nu are margini, limite; nesfârșit, nemărginit, nemăsurat; (p.ext.) foarte mare, considerabil.
2. (adverbial)

   Infinit mai valoros decât...

Cuvinte derivate

• infinitism

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului infinit
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	infinit	infinituri
Articulat	infinitul	infiniturile
Genitiv-Dativ	infinitului	infiniturilor
Vocativ	infinitule	infiniturilor

1. categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit.

Locuțiuni

• (loc.adv.) La infinit = în chip nelimitat, fără încetare.

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului infinit
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	infinit	infiniți
Articulat	infinitul	infiniții
Genitiv-Dativ	infinitului	infiniților
Vocativ	infinitule	infiniților

1. (mat.) mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online