materie

română

Etimologie

Din latină, italiană materia, rusă матeрия (materiia), germană Materie.

Pronunție

• AFI: /ma'te.ri.e/

Substantiv

Declinarea substantivului materie
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	materie	materii
Articulat	materia	materiile
Genitiv-Dativ	materiei	materiilor
Vocativ	materie	materiilor

1. (în filozofia materialistă) substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități.
2. substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale.
3. (pop.) țesătură, pânză, stofă.
4. domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune.
5. conținut, cuprins; fond, esență.
6. date, informații care stau la baza unei lucrări.
7. totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ).

Cuvinte derivate

• antimaterie

Cuvinte compuse

• materie primă
• materie cenușie
• tablă de materii

Locuțiuni

• (loc.adv.) În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește...

Expresii

• A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• amețire
• emirate
• emerita
• remitea

Referințe

• DEX '98 via DEX online