ira
Vezi și : iră, îra, Ira, IRA, irá, -irà |
română
Etimologie
Din iră.
Pronunție
- AFI: /ˈi.ra/
Substantiv
- forma de singular articulat pentru iră.
bască
(euskara)
Etimologie
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
ira
catalană
(català)
Etimologie
Din latină ira.
Pronunție
Substantiv
ira f., ires pl.
Sinonime
franceză
(français)
Etimologie
Derivat regresiv din verbul aller.
Pronunție
- AFI: /i.ʁa/
Verb
- forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.
italiană
(italiano)
Etimologie
Din latină ira.
Pronunție
- AFI: /ˈira/
Substantiv
ira f., ire pl.
- furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
Sinonime
Cuvinte derivate
latină
(Latina)
Etimologie
Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
Declinarea substantivului ira | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ | ira | ' |
Genitiv | ' | ' |
Dativ | ' | ' |
Acuzativ | ' | ' |
Ablativ | ' | ' |
Vocativ | ' | ' |
- furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
- Dies irae.
Cuvinte derivate
occitană
(occitan)
Etimologie
Din latină ira.
Pronunție
- AFI: /'iro/
Substantiv
ira f.
portugheză
Etimologie
Din latină ira.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
ira f., iras pl.
- furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
Sinonime
Cuvinte derivate
spaniolă
(español)
Etimologie
Din latină ira.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
ira f., iras pl.