română

Etimologie

Din franceză obtenir < latină obtinere (după ține).

Pronunție

  • AFI: /obˈʦi.ne/


Verb


Conjugarea verbului
obține
Infinitiv a obține
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
obțin, obțiu
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să obțină, obție
Participiu obținut
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reușiajungă la..., a realiza ceva.
    Nu mai obțin un ban de la el.
    Au obținut o recoltă bogată.
    A obține o mare faimă, o mare experiență.
    Au obținut unele progrese.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din obține.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru obține.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru obține.

Referințe