Oroare

română

Etimologie

Din franceză horreur sau italiană orrore < latină horror, -oris.

Pronunție

  • AFI: /o'ro̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
oroare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ oroare orori
Articulat oroarea ororile
Genitiv-Dativ ororii ororilor
Vocativ ' '
  1. sentiment de groază, de dezgust, de repulsie.
  2. faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe