scârbă
română
Etimologie
Din slavă (veche) skrŭbĩ.
Pronunție
- AFI: /'skɨr.bə/
Substantiv
| Declinarea substantivului scârbă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | scârbă | scârbe |
| Articulat | scârba | scârbele |
| Genitiv-Dativ | scârbei | scârbelor |
| Vocativ | scârbă | scârbelor |
- aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă.
- (rar) ceea ce provoacă scârbă sau, (p.ext.), spaimă, groază.
- (fam.) epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; (p.ext.) epitet pentru o ființă neînsemnată.
- faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie.
- (la pl.) vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături.
- (reg.) întristare, mâhnire, supărare.
- grijă, necaz; nenorocire.
- (înv.) mânie, furie; dușmănie.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.vb.) A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online