procurator

română

Etimologie

Din franceză procurateur < latină procurator, procuratoris.

Pronunție

• AFI: /pro.ku.ra'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului procurator
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	procurator	procuratori
Articulat	procuratorul	procuratorii
Genitiv-Dativ	procuratorului	procuratorilor
Vocativ	procuratorule	procuratorilor

1. magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale.
2. înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu.
3. persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online