refuz

română

Etimologie

Din franceză refus.

Pronunție

• AFI: /re'fuz/

Substantiv

Declinarea substantivului refuz
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	refuz	refuzuri
Articulat	refuzul	refuzurile
Genitiv-Dativ	refuzului	refuzurilor
Vocativ	refuzule	refuzurilor

1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere.
2. material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită).
3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic.
4. defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.

Expresii

• Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online