reticență

română

Etimologie

Din franceză réticence.

Pronunție

• AFI: /re.ti'ʧen.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului reticență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	reticență	reticențe
Articulat	reticența	reticențele
Genitiv-Dativ	reticenței	reticențelor
Vocativ	'	'

1. trecere sub tăcere a unui lucru care trebuia sau putea să fie spus; omitere intenționată a unui gând; lucru omis.
2. figură de stil constând în întreruperea bruscă a unei idei și trecerea la alta, lăsând să se înțeleagă cele neexprimate.

Traduceri

Traduceri