trecere

română

Din a trece.

Declinarea substantivului trecere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	trecere	treceri
Articulat	trecerea	trecerile
Genitiv-Dativ	trecerii	trecerilor
Vocativ	trecere	trecerilor

faptul de a (se) trece.
(concr.) loc pe unde se poate trece.
(concr.) construcție amenajată într-un anumit loc pentru a permite trecerea unui vehicul peste un obstacol.
(fig.) considerație sau autoritate de care se bucură (și de care se folosește) cineva; influență.

A avea trecere = a) a fi luat în seamă, a fi prețuit; b) (despre mărfuri) a avea căutare, a fi cerut, a se vinde ușor