scuză
 Vezi și : scuza
|
română
Etimologie
Din italiană scusa. Confer franceză excuse.
Pronunție
- AFI: /ˈsku.zə/
Substantiv
| Declinarea substantivului scuză | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | scuză | scuze |
| Articulat | scuza | scuzele |
| Genitiv-Dativ | scuzei | scuzelor |
| Vocativ | scuză | scuzelor |
- motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare.
- exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva.
Expresii
- Scuzele mele, = formulă prin care cineva își cere iertare
- A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare
- A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva)
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din scuza.
Pronunție
Verb
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru scuza.
- forma de persoana a III-a plural la prezent pentru scuza.
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru scuza.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru scuza.
Referințe
- DEX '98 via DEX online