stupoare
Etimologie
Din franceză stupeur < latină stupor, stuporis.
Pronunție
- AFI: /stu'po̯a.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului stupoare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | stupoare | invariabil |
| Articulat | stupoarea | invariabil |
| Genitiv-Dativ | stuporii | invariabil |
| Vocativ | stupoare | invariabil |
- (livr.) stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție.
- (med.) simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online