suplica

Vezi și : suplică

română

Etimologie

Din latină, italiană supplicare.

Pronunție

• AFI: /su.pliˈka/

Verb

Conjugarea verbului suplica
Infinitiv	a suplica
Indicativ prezent pers. 1 sg.	suplic
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să suplice
Participiu	suplicat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) (înv.) a se ruga de cineva cu stăruință și umilință.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din suplica.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru suplica.

Anagrame

• aspicul
• culpași
• șpăclui

Referințe

• DEX '98 via DEX online