stăruință

română

Etimologie

Din a stărui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /stə.ruˈin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului stăruință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	stăruință	stăruințe
Articulat	stăruința	stăruințele
Genitiv-Dativ	stăruinței	stăruințelor
Vocativ	stăruință	stăruințelor

1. faptul de a stărui; rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială.
2. perseverență, tenacitate, (într-o acțiune, într-un sentiment etc.).
3. silință, străduință într-o acțiune.

Locuțiuni

• (loc.adv.) Cu stăruință = în mod insistent.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• instaurat
• strănutai

Referințe

• DEX '98 via DEX online