vorbire indirectă

română

Etimologie

Din vorbire + indirectă.

Pronunție

• AFI: /vor'bi.re in.di'rek.tə/

Cuvânt compus

vorbire indirectă

1. (lingv.) procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online