română

Variante

Etimologie

Din verbul a (se) înconjura.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kon.ʒuˈrat/


Substantiv


Declinarea substantivului
înconjurat
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înconjurat înconjuraturi
Articulat înconjuratul înconjuraturile
Genitiv-Dativ înconjuratului înconjuraturilor
Vocativ ' '
  1. înconjurare.
  2. (spec.) îngrădire.

Cuvinte apropiate


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
înconjurat
Singular Plural
Masculin înconjurat înconjurați
Feminin înconjurată înconjurate
Neutru înconjurat înconjurate
  1. (despre un loc, un lucru) ocolit.
  2. (despre persoane) în jurul căruia sunt strânse ființe sau lucruri.
  3. (despre persoane) care trăiește în societatea sau în tovărășia cuiva.
  4. încercuit.
  5. (spec.) care este încercuit de forțe armate.
  6. (spec.) împrejmuit cu gard.
  7. (fig.; despre substanțe, situații sau persoane) evitat.
  8. (pop.; fig.) luat pe departe.
  9. (înv. și pop.; despre locuri, țări, ape etc.) străbătut în lung și în lat.

Sinonime

Locuțiuni

  • (pop. și fam.) Pe înconjurate = indirect.


Traduceri

Etimologie

Din înconjura.

Verb

  1. forma de participiu trecut pentru înconjura.

Referințe