înconjura
Etimologie
Din în + conjura (înv. "a înconjura" < latină congyrare).
Pronunție
- AFI: /ɨn.kon.ʒu'ra/
Verb
Conjugarea verbului (se) înconjura | |
Infinitiv | a (se) înconjura |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) înconjur |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) înconjure |
Participiu | înconjurat |
Conjugare | I |
- (v.tranz.) a face ocolul unui lucru; al unui loc.
- a fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui.
- a încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia.
- (v.refl.) a aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva.
- A fi înconjură de prieteni.
- a împrejmui cu gard.
- a cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui.
- Munții înconjură câmpia.
- Soarele înconjură cu lumină poiana.
- a merge spre o țintă pe un traseu ocolit.
- Ai înconjurat mult până la mine?
Sinonime
- 1: ocoli
- 2: încercui
- 3: asedia, încercui
- 5: împrejmui, chenărui, încadra, mărgini, (fig.) tivi
- 6: împresura, încercui, (fig.) încinge
Cuvinte derivate
Traduceri
a cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc)
|
|