înnobila

română

Din în- + nobil (după franceză anoblir și ennoblir).

Conjugarea verbului înnobila
Infinitiv	a înnobila
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înnobilez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înnobileze
Participiu	înnobilat
Conjugare	I

(v.tranz.) a da unei persoane un titlu de noblețe.
(v.tranz. și refl.) (fig.) a face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța.
(v.tranz. și refl.) a (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice.