întorsătură

română

Etimologie

Din întors + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tor.sə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului întorsătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întorsătură	întorsături
Articulat	întorsătura	întorsăturile
Genitiv-Dativ	întorsăturii	întorsăturilor
Vocativ	întorsătură	întorsăturilor

1. cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); întorsură, cot.
2. (fig.) schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă.
3. (fig.) (rar) întorsură.
4. (fig.) fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online