învârtitură

română

Etimologie

Din a învârti + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.vɨr.ti'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
învârtitură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ învârtitură învârtituri
Articulat învârtitura învârtiturile
Genitiv-Dativ învârtiturii învârtiturilor
Vocativ învârtitură învârtiturilor
  1. faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire.
  2. (pop.) întorsătură, cotitură.
  3. (fig.) manevră, șiretlic.


Traduceri

Referințe