afin
Etimologie
Origine incertă, eventual cuvânt autohton.
Poate din latină daphne < greacă δάφνη (dáfni, „laur”) (Herzog, RF, I, 99-104); confer dialectul calabrez áfina („laur”).
Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui d-; însă confer macedoromână și dialectul calabrez, ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului afin | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | afin | afini |
| Articulat | afinul | afinii |
| Genitiv-Dativ | afinului | afinilor |
| Vocativ | afinule | afinilor |
- (bot.) (Vaccinium myrtillus) arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte.
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Vezi și
Traduceri
arbust fructifer
|
|
Etimologie
Din latină affinis.