aiurit

română

Etimologie

Din franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

Pronunție

• AFI: /a.juˈrit/

Substantiv

Declinarea substantivului aiurit
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	aiurit	aiuriți
Articulat	aiuritul	aiuriții
Genitiv-Dativ	aiuritului	aiuriților
Vocativ	aiuritule	aiuriților

1. persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic.

Sinonime

• zănatic, zăpăcit

Cuvinte derivate

• aiurită

Cuvinte apropiate

• aiura, aiuri
• aiurea
• aiureală

Traduceri

Traduceri

Adjectiv

Declinarea adjectivului aiurit
	Singular	Plural
Masculin	aiurit	aiuriți
Feminin	aiurită	aiurite
Neutru	aiurit	aiurite

1. (despre oameni; adesea substantivat) cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; (p.ext.) (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză.
2. care are comportări anormale; zăpăcit, trăsnit, zănatic.
3. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care este anormal.

Sinonime

• 1: uluit, zăpăcit
• 2: zănatic, zăpăcit
• 3: anormal

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din aiuri.

Verb

1. forma de participiu trecut pentru aiuri.

Referințe

• DEX '98 via DEX online