minte

Vezi și : miňte

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul „modifică pagina” și rezolvând următoarele probleme:
Dezvoltare în alte limbi

română

Etimologie

Din latină mens.

Pronunție

AFI: /ˈmin.te/

Substantiv

Declinarea substantivului minte
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	minte	minți
Articulat	mintea	mințile
Genitiv-Dativ	minții	minților
Vocativ	'	'

facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege.
gând, cuget; imaginație; memorie.
inteligență, istețime, iscusință.
imaginație, fantezie.

Sinonime

rațiune, intelect

Locuțiuni

(loc. adj.) Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă
(loc. adj. și adv.) fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit

Expresii

Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul
A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul
Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur
A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun
A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul
A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra
A-i sta (cuiva) mintea în loc - se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică