Etimologie

Din latină *ammŏrtῑre (= admortire).

Pronunție

  • AFI: /a.mor'ʦi/


Verb


Conjugarea verbului
amorți
Infinitiv a amorți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
amorțesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să amorțească
Participiu amorțit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) (despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) a pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil.
    Anestezicul amorțește țesutul dureros.
    Gerul îi amorțește buzele.
  2. (despre unele animale) a intra în perioada de hibernare.
  3. (fig.) a-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe