birui
română
Etimologie
Din maghiară bír, birni („a poseda”) (DAR).
Pronunție
- AFI: /bi.ruˈi/
Verb
| Conjugarea verbului birui | |
| Infinitiv | a birui |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
birui |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să biruie |
| Participiu | biruit |
| Conjugare | IV |
- (v.tranz.) a învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.).
- (v.tranz.) (fig.) a (-și) înfrâna, a (-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc.
- (v.tranz.) (fig.) a fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc.
- (v.tranz.) (pop., mai ales în construcții negative) a fi în stare, a putea, a ajunge (să...).
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online