Etimologie

Din maghiară bír, birni („a poseda”) (DAR).

Pronunție

  • AFI: /bi.ruˈi/


Verb


Conjugarea verbului
birui
Infinitiv a birui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
birui
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să biruie
Participiu biruit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.).
  2. (v.tranz.) (fig.) a (-și) înfrâna, a (-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc.
  3. (v.tranz.) (fig.) a fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc.
  4. (v.tranz.) (pop., mai ales în construcții negative) a fi în stare, a putea, a ajunge (să...).

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe