chibzuință

română

Etimologie

Din a chibzui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /kib.zuˈin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului chibzuință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	chibzuință	invariabil
Articulat	chibzuința	invariabil
Genitiv-Dativ	chibzuinței	invariabil
Vocativ	chibzuință	invariabil

1. examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit.

Cuvinte derivate

• nechibzuință

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online