judecată
Etimologie
Din latină judicata (pluralul lui judicatum).
Pronunție
- AFI: /ʒu.de'ka.tə/
Substantiv
Declinarea substantivului judecată | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | judecată | judecăți |
Articulat | judecata | judecățile |
Genitiv-Dativ | judecății | judecăților |
Vocativ | judecată | judecăților |
- facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire.
- părere, idee, socoteală.
- formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.
- acțiunea de a judeca; dezbatere judiciară; proces, județ; soluție dată într-un litigiu.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
- (loc.adj. și adv.) Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic.
- (loc.vb.) A face judecată = a judeca.
Expresii
- A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției
- (în unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică)
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online