clacă

română

Etimologie

Din bulgară тлака (tlaka).

Pronunție

• AFI: /'kla.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului clacă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	clacă	clăci
Articulat	claca	clăcile
Genitiv-Dativ	clăcii	clăcilor
Vocativ	clacă	clăcilor

1. formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie.
2. muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc.

Cuvinte derivate

• clăcaș
• clăcui
• clăcușoară

Expresii

• Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost
• Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• calcă

Referințe

• DEX '98 via DEX online