Etimologie

Din latină calcare.

Pronunție

  • AFI: /ˈkəl.ka/


Verb


Conjugarea verbului
călca
Infinitiv a călca
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
calc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să calce
Participiu călcat
Conjugare I

I.

  1. (v.intranz.) a pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși.
  2. a trece pășind peste ceva.
  3. (v.tranz.) (pop.; despre bărbătușul păsărilor) a fecunda.
    Cocoșul calcă găina.
  4. (v.intranz.) a intra, a veni undeva, a se abate.
  5. (v.tranz.) a cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc.
  6. (v.tranz.) (fig.) a încălca pustiind și prădând.
  7. (fam.) a veni fără veste undeva sau la cineva.

II.

  1. (v.tranz.) a strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele.
  2. a bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele.
  3. a tescui strugurii cu picioarele.
  4. (v.intranz.) a înfrânge o pornire sau un sentiment.
  5. a nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc.

III.

  1. (v.tranz.) a netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat.
    Calc rufele.

Sinonime

I.

III.

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș
  • A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe
  • A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva
  • A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite
  • A călca (sau a păși) în vârful degetelor = a merge atent, fără zgomote
  • A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti
  • A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti
  • A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală
  • A nu-i (mai) călca pragul cuiva = a nu (mai) veni pe la cineva
  • A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera
  • A călca (pe cineva) pe coadă = a provoca supărarea cuiva
  • A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe


Traduceri

Referințe