călca
Etimologie
Din latină calcare.
Pronunție
- AFI: /ˈkəl.ka/
Verb
Conjugarea verbului călca | |
Infinitiv | a călca |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
calc |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să calce |
Participiu | călcat |
Conjugare | I |
I.
- (v.intranz.) a pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși.
- a trece pășind peste ceva.
- (v.tranz.) (pop.; despre bărbătușul păsărilor) a fecunda.
- Cocoșul calcă găina.
- (v.intranz.) a intra, a veni undeva, a se abate.
- (v.tranz.) a cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc.
- (v.tranz.) (fig.) a încălca pustiind și prădând.
- (fam.) a veni fără veste undeva sau la cineva.
II.
- (v.tranz.) a strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele.
- a bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele.
- a tescui strugurii cu picioarele.
- (v.intranz.) a înfrânge o pornire sau un sentiment.
- a nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc.
III.
- (v.tranz.) a netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat.
- Calc rufele.
Sinonime
I.
III.
Antonime
- a călca îmbrăcăminte: șifona
Cuvinte derivate
Expresii
- A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș
- A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe
- A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva
- A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite
- A călca (sau a păși) în vârful degetelor = a merge atent, fără zgomote
- A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti
- A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti
- A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală
- A nu-i (mai) călca pragul cuiva = a nu (mai) veni pe la cineva
- A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera
- A călca (pe cineva) pe coadă = a provoca supărarea cuiva
- A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe
Traduceri
a păși
a netezi îmbrăcăminte
|
|