Etimologie

Din italiană distruggere < latină distruere.

Pronunție

  • AFI: /dis.ˈtɾu.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
(se) distruge
Infinitiv a (se) distruge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) distrug
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) distrugă
Participiu distrus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina.
    Dușmanii au distrus tot ce le-a ieșit în cale.
    A distrus cetatea.
  2. (v.tranz. și refl.) (fig.) a face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc.
    I-a distrus pe toți.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe