oficiu

română

Variante

• ofis

Etimologie

Din latină officium, germană Offizium, franceză office.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului oficiu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	oficiu	oficii
Articulat	oficiul	oficiile
Genitiv-Dativ	oficiului	oficiilor
Vocativ	oficiule	oficiilor

1. denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu.
2. îndatorire (specială), funcție, slujbă.
3. (înv.) decizie, decret domnesc.
4. (la pl.) ajutor, serviciu, înlesnire.
5. rol, funcție.
6. slujbă bisericească, serviciu religios.
7. (rar) încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei.

Cuvinte compuse

• bune oficii

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); (fig.) în mod automat.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online