română

Variante

Etimologie

Din latină officium, germană Offizium, franceză office.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
oficiu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ oficiu oficii
Articulat oficiul oficiile
Genitiv-Dativ oficiului oficiilor
Vocativ oficiule oficiilor
  1. denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu.
  2. îndatorire (specială), funcție, slujbă.
  3. (înv.) decizie, decret domnesc.
  4. (la pl.) ajutor, serviciu, înlesnire.
  5. rol, funcție.
  6. slujbă bisericească, serviciu religios.
  7. (rar) încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei.

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Referințe