orno

italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ornus.

Pronunție

• AFI: /'orno/

Substantiv

orno m., orni pl.

1. urm, mojdrean, frasin-de-munte

Sinonime

• orniello, frassino da manna, albero della manna

Cuvinte apropiate

• orniello

Referințe

• Treccani.it

---

latină

(Latina)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

• AFI: /ˈoːr.noː/

Verb

ōrnō (infinitivul prezent ōrnāre, perfectul activ ōrnāvī, supinul ōrnātum)

1. a echipa (cu), a utila (cu); a pregăti

   Ornare fugam.

2. a orna, a înfrumuseța, a decora, a împodobi

   Ornatus esses ex virtibus.

3. (fig.) a lăuda, a glorifica, a preamări

Cuvinte derivate

• ōrnāmentārius
• ōrnāmentum
• ōrnātē
• ōrnātiō
• ōrnātor
• ōrnātrix
• ōrnātulus
• ōrnātūra
• ōrnātus
• subōrnō