răutate
Etimologie
Pronunție
- AFI: /rə.uˈta.te/
Substantiv
Declinarea substantivului răutate | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | răutate | răutăți |
Articulat | răutatea | răutățile |
Genitiv-Dativ | răutății | răutăților |
Vocativ | răutate | răutăților |
- caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora.
- (pop.; mai ales la pl.) slăbiciune, păcat, defect.
- (concr.) faptă rea.
- om rău.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online