ricin
Etimologie
Din latină ricinus. Confer germană Rizinus.
Pronunție
- AFI: /ri'ʧin/
Substantiv
Declinarea substantivului ricin | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | ricin | ricini |
Articulat | ricinul | ricinii |
Genitiv-Dativ | ricinului | ricinilor |
Vocativ | - | - |
- (bot.) (Ricinus communis) plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă.
Sinonime
- (bot.) căpușă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
plantă; floare
Referințe
(English)
Etimologie
Din latină ricinus.
Pronunție
- AFI: /'raɪsɪn/
Substantiv
ricin, (nenumărabil)
- (biochim., tox.) ricină
Vezi și
Referințe
(français)
Etimologie
Din latină ricinus.
Pronunție
- AFI: /ʁi.sɛ̃/
Substantiv
ricin m., ricins pl.
- (bot.) ricin
Sinonime
- (bot.) ricin commun