română

Variante

Etimologie

Din verbul a sfârși.

Pronunție

  • AFI: /sfɨrˈʃit/


Substantiv


Declinarea substantivului
sfârșit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ sfârșit sfârșituri
Articulat sfârșitul sfârșiturile
Genitiv-Dativ sfârșitului sfârșiturilor
Vocativ sfârșitule sfârșiturilor
  1. faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine.
  2. moarte.
  3. (înv.) scop, țintă.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

  • (loc.adj.) Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată.
  • (loc.adv.) În sfârșit = în cele din urmă, în fine.
  • La sfârșit = la urmă.

Expresii

  • A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina
  • A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi
  • A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
sfârșit
Singular Plural
Masculin sfârșit sfârșiți
Feminin sfârșită sfârșite
Neutru sfârșit sfârșite
  1. care a fost dus până la capăt; terminat.
  2. care a fost epuizat, consumat.
  3. istovit peste măsură, cu puterile sleite.


Traduceri

Etimologie

Din sfârși.

Verb

  1. forma de participiu trecut pentru sfârși.

Referințe