supleant

română

Etimologie

Din franceză suppléant.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului supleant
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	supleant	supleanți
Articulat	supleantul	supleanții
Genitiv-Dativ	supleantului	supleanților
Vocativ	supleantule	supleanților

1. suplinitor.
2. (în vechea organizare judecătorească) judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică.

Cuvinte derivate

• supleantă

Traduceri

Traduceri

Adjectiv

Declinarea adjectivului supleant
	Singular	Plural
Masculin	supleant	supleanți
Feminin	supleantă	supleante
Neutru	supleant	supleante

Cuvinte compuse

• membru supleant

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• pensulat

Referințe

• DEX '98 via DEX online