Variante de scriere Vezi și : ocupă

Etimologie

Din latină occupare, franceză occuper.

Pronunție

  • AFI: /o.kuˈpa/


Verb


Conjugarea verbului
ocupa
Infinitiv a ocupa
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
ocup
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să ocupe
Participiu ocupat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
  2. (v.tranz.) a lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ.
  3. (v.tranz.) a se întinde pe o suprafață, a se situa.
  4. (v.tranz.) a reține, a rezerva.
  5. (v.tranz.) a lua în primire, a deține un post, o funcție etc.
  6. (v.tranz.) (fig.) a deține un loc într-o ierarhie.
  7. (v.refl.) a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu...
  8. (v.refl.) (cu determinări introduse prin prep. „de”) a se consacra unei preocupări temporare.
  9. (v.tranz.) (înv.) a preocupa, a absorbi.
  10. (v.refl.) a se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din ocupa.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru ocupa.

Referințe