tărâță

română

Etimologie

Din bulgară триkи (trici), sârbocroată trice.

Pronunție

• AFI: /tə'rɨ.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului tărâță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tărâță	tărâțe
Articulat	tărâța	tărâțele
Genitiv-Dativ	tărâței	tărâțelor
Vocativ	tărâță	tărâțelor

1. (mai ales la pl.) înveliș al grăunțelor de grâu, de porumb etc. zdrobit prin măcinare și separat de făină la cernut.
2. rumeguș (de lemn).
3. (reg.) mătreață (a pielii).

Cuvinte derivate

• tărâțos

Expresii

• Scump la tărâțe și ieftin la făină, = se spune despre cel care este zgârcit la cheltuieli mărunte, dar risipitor când nu trebuie
• (reg.) A face (pe cineva) tărâțe = a rupe în bucăți, a omorî (pe cineva)
• (reg.) A se dedulci ca calul la tărâțe = a se deprinde cu binele

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• arătat

Referințe

• DEX '98 via DEX online