toamnă
 Vezi și : toamna, toamnã
|
Etimologie
Din latină autumnus; schimbul de gen ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară.
Pronunție
- AFI: /ˈto̯am.nə/
Substantiv
| Declinarea substantivului toamnă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | toamnă | toamne |
| Articulat | toamna | toamnele |
| Genitiv-Dativ | toamnei | toamnelor |
| Vocativ | toamno | toamnelor |
- anotimpul care succedă vara și precedă iarna, cuprinzând intervalul dintre echinocțiul de la 23 septembrie și solstițiul de la 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației.
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
- (loc. adj.) De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp.
- (loc. adv.) Astă toamnă = în toamna trecută.
- La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare.
- De (cu) toamnă = fiind încă toamnă.
- Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei.
- Până la toamnă = până la începutul toamnei.
- (adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei.
Expresii
- Toamna se numără bobocii = rezultatele se vor vedea la sfârșit
Traduceri
anotimp al anului care urmează după vară și cuprinde, lunile septembrie, octombrie și noiembrie
|
|