îmbrăcăminte

română

Etimologie

Din a (se) îmbrăca + sufixul -ăminte.

Pronunție

• AFI: /ɨm.brə.kə'min.te/

Substantiv

Declinarea substantivului îmbrăcăminte
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	îmbrăcăminte	îmbrăcăminți
Articulat	îmbrăcămintea	îmbrăcămințile
Genitiv-Dativ	îmbrăcăminții	îmbrăcăminților
Vocativ	îmbrăcăminte	îmbrăcăminților

1. totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie.
2. hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc.
3. strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online