încuiba

română

Etimologie

Din în- + cuib.

Pronunție

• AFI: /ɨn.kujˈba/

Verb

Conjugarea verbului (se) încuiba
Infinitiv	a (se) încuiba
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) încuibez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) încuibeze
Participiu	încuibat
Conjugare	I

1. (v.refl.) a-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși.
2. (v.refl.) (fig.) a pătrunde adânc; a se înrădăcina.

Cuvinte derivate

• încuibare
• încuibat

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bunicăi
• incubai

Referințe

• DEX '98 via DEX online