îndreptare

română

Etimologie

Din a îndrepta.

Pronunție

• AFI: /ɨn.drep'ta.re/

Substantiv

Declinarea substantivului îndreptare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	îndreptare	îndreptări
Articulat	îndreptarea	îndreptările
Genitiv-Dativ	îndreptării	îndreptărilor
Vocativ	îndreptare	îndreptărilor

1. acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv.
2. (înv. și pop.) dreptate, îndreptățire.
3. (înv.; la pl.) act justificativ, document oficial.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online