română

Etimologie

Din dreptătáte (învechit „dreptate” < drept + sufixul -ătate).

Pronunție

  • AFI: /drep'ta.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
dreptate
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dreptate dreptăți
Articulat dreptatea dreptățile
Genitiv-Dativ dreptății dreptăților
Vocativ dreptate dreptăților
  1. principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.
  2. (pop.) judecată.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare
  • A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face
  • A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just


Traduceri

Referințe