înger
Etimologie
Din latină angelus. Provine din greacă άγγελος (ángelos), care înseamnă "trimis".
Pronunție
- AFI: /'ɨn.ʤer/
Substantiv
Declinarea substantivului înger | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | înger | îngeri |
Articulat | îngerul | îngerii |
Genitiv-Dativ | îngerului | îngerilor |
Vocativ | îngerule | îngerilor |
- ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu.
- (fig.) epitet dezmierdător dat unei persoane.
Sinonime
- 1: (livr.) angel
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent
- Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid
Traduceri
ființă supranaturală considerată ca fiind mediator între oameni și divinitate
|
|