însoțire

română

Etimologie

Din a însoți.

Pronunție

• AFI: /ɨn.so'ʦi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului însoțire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	însoțire	însoțiri
Articulat	însoțirea	însoțirile
Genitiv-Dativ	însoțirii	însoțirilor
Vocativ	însoțire	însoțirilor

1. acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit.
2. (pop.) căsătorie; cununie; nuntă.
3. împerechere.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online