țimir

română

Variante

• țimară

Etimologie

Din maghiară cimer.

Pronunție

• AFI: /ʦi'mir/

Substantiv

Declinarea substantivului țimir
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	țimir	țimire
Articulat	țimirul	țimirele
Genitiv-Dativ	țimirului	țimirelor
Vocativ	țimirule	țimirelor

1. (înv. și reg.) emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc.
2. denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online