Etimologie

Din bine + a cuvânta. Compus ca în greacă εὐλογείν (eflogeís), slavă (veche) blagosloviti, confer latină benedicere.

Pronunție

  • AFI: /bi.ne.ku.vɨn'ta/


Verb


Conjugarea verbului
binecuvânta
Infinitiv a binecuvânta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
binecuvântez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să binecuvânteze
Participiu binecuvântat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (despre dumnezeu) a revărsa grația divină; a blagoslovi.
  2. (v.tranz.) (despre preoți) a revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi.
  3. (v.tranz.) (p.anal.) a dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu).
  4. (v.tranz.) a lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.
  5. (v.tranz.) (p.anal.) a lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe