brăcui

română

Etimologie

Din brac + sufixul -ui.

Pronunție

• AFI: /brə.ku'i/

Verb

Conjugarea verbului brăcui
Infinitiv	a brăcui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	brăcuiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să brăcuiască
Participiu	brăcuit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) (reg.) a alege bracurile; a da deoparte ceea ce este nefolosit.
2. (v.tranz.) a lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; (p.ext.) a răvăși, a deteriora.

Cuvinte derivate

• brăcuire
• brăcuit

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bacuri
• burăci
• ciubăr
• cuibar
• aburci
• curbai

Referințe

• DEX '98 via DEX online