căință

română

Etimologie

Din a (se) căi + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /kəˈin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului căință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	căință	căințe
Articulat	căința	căințele
Genitiv-Dativ	căinței	căințelor
Vocativ	căință	căințelor

1. părere de rău, regret, remușcare.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• acanți
• cănița
• cătina
• cianat
• antica
• căinat
• cinata
• cătăni
• cântai

Referințe

• DEX '98 via DEX online