cărare

română

Etimologie

Din latină carraria.

Pronunție

• AFI: /kə'ra.re/

Substantiv

Declinarea substantivului cărare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cărare	cărări
Articulat	cărarea	cărările
Genitiv-Dativ	cărării	cărărilor
Vocativ	cărare	cărărilor

1. drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; (p.gener.) drum.
2. linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap.

Cuvinte derivate

• cărărat
• cărăruică
• cărăruie
• cărărușă

Locuțiuni

• (loc.adv.) pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul.

Expresii

• A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat
• A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum
• A-și îndrepta cărările = a apuca într-o direcție
• A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva)

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online